FRATII OLARU AU „SPART GHEATA“ LA CLUBUL GOLD: 14.440 LEI INCASATI LA EDITIA 2019


Din inima Moldovei, de la Bacău, un tandem format din doi fraţi columbofili au reuşit să spargă gheaţa şi să încaseze primul premiu consistent la Clubul Gold. Fraţii Olaru, căci despre ei este vorba, au concurat cu talent o femelă „croită“ pentru a zbura fondul şi au încasat 14.400 de lei ca urmare a clasării acesteia pe un meritos loc zece la nivel naţional. În cele ce urmează. vă prezentăm în exclusivitate un scurt interviu cu unul dintre componenţii tandemului, Bogdan Olaru.

Reporter: Bună ziua şi bine v-am găsit! felicitări pentru rezultatul obţinut în ediţia 2019 a Clubului Gold! Cum apreciaţi ideea înfiinţării acestei competiţii şi credeşi că modul de organizare este unul corect, echitabil şi transăparent?
Bogdan Olaru: Înființarea clubului Gold este ca o mănușă pentru columbofilii români datorită faptului că poți câștiga o suma de bani care să acopere cheltuielile cu hobby-ul nostru și, de ce nu, ajută într-un mod semnificativ la dezvoltarea columbofiliei româneşti. În plus, dintre toate categoriile de zbor, Fondul Tineret, sunt convins, va cunoaşte o dezvoltare accelerată în anii ce vor urma. Cât privește modul de organizare a Clubului Gold, cred că sunt în asentimentul tuturor participanţilor când spun că această competiţie este foarte corectă și transparentă. Un singur lucru ar fi de îmbunătăţit: clasamentul clubului Gold ar trebui să apară mult mai repede!
Rep.: Cum apreciați actualul regulament al Clubului Gold?
B.O.: Aici vreau să subliniez un aspect cu privire la Regulamentul Gold. Nu văd corectă chestiunea cu acordarea unui premiu Gold garantat pentru fiecare provincie și vă spun și de ce. Un porumbel din Provincia X, fiind locul 1 în provincie cu un punctaj de 60-70 puncte, vine și ia premiul în locul unui porumbel cu 30 puncte, ambii crescători plătind tot 20 lei inelul, deci nu mi se pare corect. Dacă este un joc pe bani, trebuie să fie șansele egale pentru toți, nu văd de ce s-a impus această regulă.
Rep.: Din punct de vedere financiar, merită participarea la această competiţie?
B.O.: Având în vedere că am câștigat suma de 10.000 lei la nivel național și în jur de 4.400 lei la nivel de județ, eu zic că este un premiu destul de consistent. Este un premiu care să te determine să mergi înainte şi care îţi demostrează că urmezi calea corectă spre marea performanţă în columbofilie,
Rep.: Câte inele Gold aţi achiziţionat în primii ani ai competiţiei?
B.O.: În anul 2017 am achiziționat doar 5 inele, fiind mai reținut, dar în anul 2018 am achiziționat 30 de inele Gold, văzând că jocul este unul corect şi cu șanse pentru toți crescătorii. Apoi, în 2019, am inelat un număr de 40 de pui cu Gold, speranţele pentru 2020 fiind mari.
Rep.: Şi în acest an? Continuaţi trendul ascendent?
B.O.: Da, cu siguranță! La această dată deja am achiziționat pentru sezonul 2021 un număr de 80 inele Gold.
Rep.: Având în vedere experiență dumneavoastră ca vechi participant la această competiţie, ați recomandă colegilor columbofili din țară să intre în „arenă“?
B.O.: Fprp ezitare recomand colegilor care joacă porumbeii la categoria fond să achiziționeze inele Gold, însă doar dacă fac columbofilie la un nivel semiprofesionist și profesionist pentru că, fără muncă și timp acordat porumbeilor, nu se poate face performanță de top.
Rep.: Pentru cei care nu vă cunosc activitatea columbofilă, am dori să ne spuneţi câteva dintre rezultatele dumneavoastră?
B.O.: Concurăm porumbeii din anul 2008, cu un început mai greu. Dar, din anul 2012 reușim să realizăm norme de top 15 național. Aici aș putea să amintesc: Locul 1 Național Fond Maturi 2017, locul 1 Național Fond Crescători 2017, locul 1 Național Fond Crescători Palmares 2017-2018, locul 11 Național As Fond Palmares 2018, locul 13 Național As Fond Palmares 2018, locul 12 Național Fond Maturi 2019, locul 14 Național As Fond Tineret 2018, locul 16 Național As Fond Tineret 2019, locul 6 Național As Fond Tineret 2013, locul 11 Național General Pui 2012, locul 20 Național Fond Tineret 2017, locul 21 Național As Fond Tineret 2016 etc. Ca și categorii de distanță preferăm categoria Fond, cu etape de 500-800 km, dar nu am da înapoi nici de la categoria maraton. Doar că, deocamdată, vrem să abordăm categoriile Fond și As Fond la cel mai înalt nivel .
Rep.: Ce origini are porumbelul care a luat „potul“?
B.O.: Femela câștigătoare a premiului Gold, 9012779-18, este o femelă reprodusă dintr-un mascul de la Alexandru Huzu, linie Pieter Veenstra x De Rauw-Sablon și Back 17 x Miss Joice. Este semisora de tată cu un foarte bun zburător al nostru, SUPER AS 25, ce a ocupat locul 3 provincial Moldova As Fond Palmares 3 ani și cu două participări în Expo Națională la categoria As Fond și As Fond Palmares. Mama femelei câștigătoare este ca și origine G&S Verkerk, via Raynhold Faust, Germania, nepoata din porumbei olimpici la Fond. Femela a fost concurată 4 etape de fond ca văduvă, iar la ultima etapă a zburat la natural, cu poziție pe ouă de 7 zile. Ca și caracteristică specială sau o motivare în plus o reprezenta masculul femelei, care la fiecare etapă o aștepta în boxa pe cuib.
Rep.: Având în vedere rezultatul obţinut de ea în 2012, o veți mai concura în acest an?
B.O.: Cu siguranță va zbura și în sezonul următor, dat fiind faptul că a realizat și normă la As Fond tineret. Ca atare o vom angaja pentru Palmares As Fond.
Rep.: Cum aţi caracteriza, în câteva fraze, activitatea columbofilă din România?
B.O.: Activitatea columbofilă din România este într-o continuă ascensiune, cu un aport considerabil de tineri ce vin din spate, cu mari investiții în porumbei de calitate și infrastructură aferentă. Dacă am avea un RNS mai stabil, care să nu se mai modifice din an în an, cred că am avea mult mai mult de câștigat și mult mai mulți columbofili. Una peste alta, columbofilia în România și în cadrul FNCPR a ajuns la un nivel foarte ridicat, undeva în top 5 în Europa.

inapoi